vineri, 9 septembrie 2016

SFÂNTA ANA, CU PRUNCA SA MARIA !

xx
                                   19  Ianuarie 2015 ,ora 20,45 !

                                                                   Dragii mei, 

În această seară, în timp ce scriam aici pe blog, văd dragilor, ca si cum as fi avut un al treilea ochi în crestet, vad Cerul senin ca de noapte, si pe Cer ca si dincolo de plafonul invizibil, văd ca o punte lată ,de stele albe,orbitor de stralucitoare, ce stătea chiar deasupra mea, a capului meu.                                   
Era mare, cât jumătate din camera mea.
Desi eram cu ochii în monitor, totusi vedeam CERUL albastru violet, precum  si puntea de stele albe, orbitor de stralucitoare .
Era uimitor ceea ce vedeam deasupra mea. Stiam si simţeam in suflet, că este Mâna Lui Dumnezeu ; că este Puterea Duhului Celui Prea Sfânt. 
În clipa următoare fratilor, desi eram tot in faţa monitorului, vad holul casei mele , care este la distanta de doua camere,faţă de camera in care sunt acum. Vad dragii mei, pe peretele de la Rasarit, apariţia miraculoasa a unei SFINTE ICOANE, de dimensiuni mari.
Circa 80cm /40cm. 
Este asezata, exact pe locul unde eu am deja O Iconita micuta, cu MAICA  DOMNULUI cu PREA CINSTITUL  BRÂU pe mâinile Sale.  
Această Icoana Sfanta,apăruta pentru câteva clipe din Cerul Sfant, pe peretele din hol, arăta aproape aşa :
                                           
                      Image result                                                                    

 Am spus aproape dragilor, deoarece înfăţişa  numai pe Mama Maicii Domnului ,adică, pe Sfanta Ana, care avea in faţa ei, in picioare si lipita de Dânsa, pe Copila Sa  Maria, care nu avea mai mult de vreo 3 - 4 anisori.
Sfânta Icoana Cerească, era înconjurată de jur împrejur, de crenguţe de Brad verde ,si de luminiţe de Stele aurii.
Stelele  aurii pulsau de jur împrejurul Sfintei Icoane, printre crenguţele de Brad, asa precum stralucesc si clipesc instalaţiile noastre pentru pom. Numai că, aici în jurul Sfintei Icoane,se afla un adevărat lanţ de Stele aurii, care clipeau si se roteau de jur împrejurul Sfintei Icoane, cu o stralucire dumnezeiască.
Aud un glas dragii mei, care spune cu multa dragoste :

                    "Mama!
                 Mama Sfintei Fecioare! 
                Mama !"

După  circa 5 -6 secunde totul dispare, iar eu rămân cu ochii în monitorul din camera mea, si-mi dau lacrimile de bucurie si de fericire.
Vazusem in Sfanta Icoana pe Sfânta  Ana, care o ţinea pe Copila Sa, de circa 3 - 4 ani, în faţa Sa, ţinându-şi mâinile sale ,pe micuţii şi gingaşii umeri ai Copilei , care avea să devină Mama Lui Iisus  Hristos,DOMNUL si DUMNEZEUL  nostru ,MÂNTUITORUL  sufletelor noastre. 

                            Image result
                                                     ..

Dragii mei, eu am căutat, dar nu am gasit pe net O Iconita in care sa fie reprezentată doar Sfanta  Ana si Copila  Maria ,de circa 4 anisori.  Si am adus aici , Iconiţa de mai sus, in care SFANTA  ANA îsi ţine Copila în braţele sale, ca sa o cunoasteti mai bine.
Sfanta Ana, în Sfanta Icoana Cereasca din holul casei mele, avea vesminte rosii catifelate, si un Soare stralucitor deasupra capului său, iar în faţa Ei, doar până mai sus de genunchii săi, văd O Copilă atât de frumoasa si de fragedă, cu vesmant alb luminos pe căpşorul ei, şi care era îmbrăcată cu vesminte lungi ,tot rosii, dar şi cu albastru. Stătea în picioare lipită de Mama Ei,si trecea ca si
înălţime ,cu puţin deasupra genunchilor mamei Sale .

SFÂNTA  ANA ,Mama Sfintei Fecioare, îşi ţinea mâinile sale pe umerii copilei.
Totul era lumina, totul era stralucire, totul era bucurie dumnezeiască.  
Dragii mei, DUMNEZEU  si MĂICUŢA  DOMNULUI, mi-au arătat prin această trăire ,ce Icoană Sfantă sa pun pe peretele din hol, si asa o sa fac.
O să-mi cumpăr O Sfântă Icoană ,cu Sfinţii si Dumnezeiestii Părinţi Ioachim şi Ana alaturi de Copila lor, care este Maica noastra, Pururea Prea Curata Fecioara Maria.
Asa sa faceti si voi dragii mei. În general, credinciosii au în casa doar Icoane cu MAICA  DOMNULUI ,si cu IISUS  HRISTOS.
Si este minunat sa aiba fiecare dintre noi, asemenea Sfinte Icoane.
Dar totusi ,nu trebuie ca sa-I uitam pe Sfinţii şi Dumnezeiestii Părinţi Ioachim şi Ana, a căror Zi o sărbătorim în fiecare an ,la 9 septembrie, adică ,după Nasterea Pruncii lor MARIA, care este la 8 septembrie.
Să ne rugăm dragii mei, la Sfinţii si Dumnezeiestii Părinţi Ioachim şi Ana, ca sa ne ajute cu ale lor Rugaciuni, la Fiica lor,si Maica noastra a tuturor, Pururea Prea Curata Fecioara MARIA, Mama Domnului si Mântuitorului nostru, Iisus Hristos, ca sa ne fie noua spre bucurie ,si spre mântuirea sufletului nostru.
Sa aducem închinare, cinste si Slavă , Prea Sfintei Născătoarei de Dumnezeu, precum şi , SFINTILOR DUMNEZEIESTI PĂRINTI ,IOACHIM si ANA.
                                    Cu dragoste, Maria.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu