duminică, 4 octombrie 2015

SFÂNTA EVANGHELIE DIN DUMINICA A 19 A , DUPĂ RUSALII !



                  Sfânta  Evanghelie de la Luca !

                                  ( VI, 31 - 36 )

                             
Zis-a Domnul :  precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi şi voi lor tot aşa. Pentru că dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc ,ce mulţumire puteţi avea ? Doar şi păcătoşii iubesc pe cei care îi iubesc pe dânşii. Şi, dacă faceţi bine celor care vă fac vouă bine , ce mulţumire puteţi avea ? Doar şi păcătoşii acelaşi lucru fac. Şi, dacă împrumutaţi pe cineva de la care nădăjduiţi să luaţi , ce mulţumire puteţi avea ? Doar şi păcătoşii dau cu împrumut păcătoşilor, ca să primească înapoi întocmai. Voi însă să iubiţi pe vrăjmaşii voştri , să faceţi binele, şi să daţi cu împrumut fără să nădăjduiţi nimic în schimb, şi atunci răsplata voastră va fi multă, şi voi veţi fi fii al Celui Prea Înalt;  pentru că El este bun şi cu cei nemulţumitori şi cu cei răi. Aşadar fiţi milostivi , precum şi Tatăl vostru milostiv este .
Slavă Ţie  Doamne, Slavă Ţie !
                              Amin !

        Iartă-le  Doamne, căci nu ştiu  ce fac !
 
                                            
              
                 Fratilor !

Sfânta Evanghelie din Duminica a XIX-a după Rusalii este plină de învăţături duhovniceşti şi ne arată care este deosebirea între păgâni şi creştini, sau mai bine zis între omul păcătos şi omul sfânt.
Mântuitorul Iisus Hristos ştia că în Vechiul Testament s-a spus: "Să iubeşti pe aproapele tău şi să urăşti pe vrăjmaşul tău" (cf. Matei 5, 43). El însă face o schimbare radicală, şi anume: în locul urii faţă de vrăjmaşi, aduce o lege nouă: legea iubirii de vrăjmaşi. Prin aceasta, Hristos Domnul a întrecut pe toţi legiuitorii din istoria omenirii, pentru că nici un legiuitor nu a poruncit vreodată ca omul să iubească pe vrăjmaşii săi.
Firea umană păcătoasă amestecă virtutea cu păcatul
Mântuitorul îndeamnă zicând: "Precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea" (Luca 6, 31). Nu zice faceţi ceea ce vă fac oamenii, ci zice precum voiţi să vă facă oamenii. Adică, oamenii vor ca semenii lor să le facă bine, să se poarte frumos cu ei, să-i respecte, să-i ajute, să-i împrumute, să-i ierte, să le acorde cinste ca unor fiinţe raţionale, iubitoare şi binecuvântate de Dumnezeu. Mântuitorul ne spune, de fapt, că trebuie să săvârşim numai binele, să nu facem oamenilor răul pe care ei ni-l fac, ci doar ceea ce dorim noi să ne facă ei, adică binele. Apoi precizează că, dacă iubim doar pe cei ce ne iubesc, ne asemănăm păgânilor sau păcătoşilor şi nu ne deosebim cu nimic de aceştia. Dacă împrumutăm pe cei care ne-au împrumutat, dacă facem bine numai celor care ne fac bine, atunci nu progresăm spiritual, pentru că nu depăşim egoismul firii umane căzute în păcat, adică starea obişnuită a naturii umane păcătoase.
Ni se pare foarte firesc sau natural să facem bine celor care ne fac bine, dar nu ni se pare firesc, natural sau normal să facem binele celor care ne fac răul, adică nu ni se pare firesc să iubim pe cei care ne urăsc şi să dorim binele celor care sunt vrăjmaşii noştri. De ce? Pentru că "firescul" acesta al nostru nu mai este firea sau natura creată ori voită de Dumnezeu, ci e natura căzută în păcat, firea păcătoasă, care amestecă binele cu răul. De aceea, Domnul Hristos vrea să ne arate că numai omul bun în mod constant se manifestă ca fiind creat după chipul lui Dumnezeu Cel bun în Sine şi că numai bunătatea este profund umană, nu răutatea, chiar dacă foarte mulţi oameni sunt răi. Răutatea, chiar dacă a devenit o a doua natură şi este răspândită în lume, ea nu este conformă cu chipul lui Dumnezeu în om. Numai bunătatea sau iubirea milostivă şi sfântă este conformă cu chipul lui Dumnezeu Cel bun. De aceea, spre sfârşitul Evangheliei de astăzi, Mântuitorul ne îndeamnă zicând: "Iubiţi pe vrăjmaşii voştri şi faceţi bine şi daţi cu împrumut fără să nădăjduiţi nimic în schimb, şi răsplata voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui Preaînalt" (Luca 5, 35), adică nu veţi mai fi robi sau slujitori ai păcatului, ci fii ai harului sau fii ai lui Dumnezeu după har.
Evanghelia ne arată, aşadar, că un creştin, care este înfiat prin harul Sfântului Botez, devine fiu al lui Dumnezeu după har în Dumnezeu Fiul, în Iisus Hristos, după cum ne spune Sfântul Evanghelist Ioan zicând: "Celor câţi L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu, care nu din sânge, nici din poftă trupească, nici din poftă bărbătească, ci de la Dumnezeu s-au născut" (Ioan 1, 12-13), adică prin harul Duhului Sfânt.
Deci, prin Botez ni se dăruieşte nu numai iertarea de păcate, ci şi calitatea de fii ai lui Dumnezeu după har, iar aceasta înseamnă că, prin har, credinţă şi fapte bune, putem ajunge la asemănarea cu Dumnezeu Care este bun, milostiv şi sfânt. Evanghelia de astăzi se încheie cu aceste cuvinte ale Mântuitorului: "Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru este milostiv" (Luca 6, 36). Aceasta înseamnă că numai bunătatea arătată ca milostenie sau bunătatea smerită şi darnică este starea sănătoasă sau sfântă a vieţii creştine. Mai precis, Mântuitorul ne învaţă că firea umană sănătoasă spiritual este firea curăţită de păcate şi sfinţită prin har, firea înălţată la asemănarea cu Dumnezeu după al Cărui chip a fost făcut omul la început (cf. Facere 1, 26).
Deşi această iubire faţă de vrăjmaşi este poruncită de Mântuitorul Iisus Hristos, totuşi mulţi oameni se întreabă cum putem noi să-i iubim pe vrăjmaşii noştri, dacă foarte adesea uităm chiar şi pe cei care ne-au făcut mult bine? Uităm adesea pe părinţii noştri care ne-au crescut, pe dascălii, pe învăţătorii, pe profesorii care ne-au format, pe conducătorii care
ne-au promovat într-un rang mai mare, uităm repede pe cei ce ne-au ajutat în vreme de sărăcie, de boală, de necaz. În schimb, ţinem minte multă vreme răul pe care ni l-a făcut cineva, cuvântul care ne-a jignit sau ne-a rănit, fapta pătimaşă şi vrăjmaşă a celui care ne-a umilit sau ne-a păgubit. Aceste forme de răutate sunt păstrate adânc şi îndelung în memoria noastră cognitivă şi afectivă, astfel încât răutatea altora memorată în noi devine cu timpul răutate a noastră sau boală a sufletului nostru, care nu iartă şi nu uită răutatea vrăjmaşilor, nu se descarcă de ea sau nu se eliberează de ea, ci o poartă în sine ca pe o otravă sau ca pe o "legătură nedezlegată".
Iubirea de vrăjmaşi începe cu rugăciunea pentru schimbarea sau îndreptarea lor
Este foarte greu, deşi nu imposibil, ca firea păcătoasă a omului, înclinată spre răzbunare, să se schimbe atât de mult, încât omul să-l iubească pe cel care îl urăşte şi să dorească binele celui care îi face rău. Cu alte cuvinte, la prima vedere, Evanghelia ne îndeamnă la o stare sufletească şi la o acţiune greu de îndeplinit. Totuşi, Sfinţii Părinţi ai Bisericii spun că Mântuitorul Iisus Hristos nu cere omului ceea ce el nu poate împlini. Prin urmare, dacă omul păcătos constată că nu poate să iubească pe vrăjmaşi, el trebuie să ceară ajutorul lui Hristos, ca iubirea lui Hristos să vindece sufletul său rănit de răutatea vrăjmaşilor şi să-i dăruiască harul iubirii Sale milostive. Astfel, cu ajutorul harului lui Hristos, el poate scoate din inima sa "spinii urii" şi ai dorinţei de răzbunare, cum se spune într-o rugăciune ortodoxă pentru iertarea vrăjmaşilor. În acest sens, iubirea de vrăjmaşi sinceră, adică nu una făţarnică, începe cu rugăciunea pentru iertarea vrăjmaşilor. În cărţile noastre de cult există rugăciuni pentru înmulţirea dragostei şi pentru alungarea urii şi a dorinţei de răzbunare. La sfârşitul Liturghierului se află un capitol numit Adunare de cereri, unde găsim o rugăciune pentru vrăjmaşii cei ce ne urăsc şi ne asupresc pe noi. În această rugăciune nu se cere pedepsirea vrăjmaşilor sau distrugerea lor, ci schimbarea lor în bine. Se cere ca Dumnezeu să le schimbe necredincioşilor sau răufăcătorilor felul lor de a gândi şi de a făptui: "Necredincioşii să se întoarcă la dreapta credinţă, iar credincioşii să se întărească în dreapta credinţă, şi toată vrajba şi ura, în iubire de fraţi, în pace şi dragoste desăvârşită să se prefacă". Deci, iubirea de vrăjmaşi începe cu rugăciunea pentru schimbarea lor în bine sau îndreptarea lor. Foarte adesea, omul robit de mânie şi ură este influenţat de puterile diavoleşti, de duhurile răutăţii care se află în văzduh, cum scrie Sfântul Apostol Pavel: "Căci lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduh" (Efeseni, 6, 12).
"Răzbunarea" sănătoasă a creştinului se arată când acesta răspunde la răutate cu bunătate
Când creştinii erau persecutaţi, spune Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful în secolul al II-lea, ei se rugau pentru împăratul prigonitor şi motivau rugăciunea lor astfel: ne rugăm pentru împărat, deşi el ne urăşte şi ne persecută, pentru ca Dumnezeu să-l elibereze de duhurile diavoleşti care-l stăpânesc atunci când ne urăşte pe noi creştinii fiindcă Îl iubim pe Hristos. Împăratul are, deci, nevoie de rugăciunile noastre pentru ca Dumnezeu să-l schimbe din om rău în om bun, să-i lumineze mintea şi să-i încălzească inima cu harul Său.
Vedem, deci, o aplicare concretă şi corectă a Evangheliei iubirii de vrăjmaşi în viaţa creştinilor, adică să ne rugăm pentru mântuirea celor care ne fac sau ne voiesc răul, pentru schimbarea lor în bine, pentru a birui răutatea prin bunătate. Astfel, vrăjmaşii sunt puşi în starea de-a recunoaşte ei înşişi superioritatea spirituală a celor ce suferă răutatea unor oameni fără să devină şi ei răutăcioşi sau răufăcători prin răzbunare. În literatura noastră românească, acest adevăr, ecou al Sfintei Evanghelii în viaţa poporului, a fost exprimat în versurile următoare:
"Răzbunarea cea mai cruntă este când duşmanul tău
E silit a recunoaşte că eşti bun şi dânsu-i rău". (Bogdan Petriceicu Hasdeu, Răzvan şi Vidra)
Pericopa evanghelică de astăzi ne îndeamnă să nu ne asemănăm cu oamenii căzuţi în păcate sau robiţi de patimi egoiste, răufăcători şi răzbunători, ci să ne asemănăm cu Dumnezeu Cel milostiv Care nu coboară la nivelul naturii umane căzute sau păcătoase, ci doreşte să-l ridice pe om la sfinţenia şi bunătatea Lui.
Totuşi, când ne rugăm pentru iertarea şi îndreptarea vrăjmaşilor, schimbarea sau îndreptarea acestora nu vine totdeauna când dorim noi şi cum dorim noi. Uneori, e nevoie de multă răbdare, iar rugăciunea trebuie însoţită cu post. Adesea, efectul rugăciunii pentru vrăjmaşi se vede în schimbarea atitudinii vrăjmaşilor faţă de noi, nu pentru că au fost pedepsiţi de noi, ci pentru că au ajuns să constate ei înşişi că sunt nedrepţi sau răi, tocmai pentru că nu li se răspunde la răutate cu răutate. Unii oameni se schimbă în bine pentru că Dumnezeu le dăruieşte multe binefaceri, deşi ei nu le merită, îi ajută în viaţa lor, deşi ei nu merită să fie ajutaţi. Exemplul cel mai bun este vameşul Zaheu, care s-a convertit nu fiindcă a fost pedepsit, ci pentru că i s-a oferit o onoare pe care n-o merita, aceea de a fi fost vizitat de Iisus în casa sa. Iar alţi oameni se schimbă în bine printr-o lucrare tainică, înţeleaptă şi pedagogică a lui Dumnezeu, Care transformă o încercare, o boală, o suferinţă, un accident din viaţa omului într-o pedagogie care-l ajută pe om să înţeleagă că are nevoie de ajutorul lui Dumnezeu Cel milostiv. Totuşi, când Dumnezeu "ceartă" pe cineva, El nu o face ca răzbunare, ci ca dorinţă de-a îndrepta pe cel păcătos pe calea mântuirii. Când omul nu se îndreaptă prin "leacuri dulci", Dumnezeu Cel milostiv foloseşte "leacuri duhovniceşti amare" pentru a-l salva pe acesta.
Bunătatea sufletului se probează în necazuri şi suferinţe
Când ne rugăm pentru îndreptarea vrăjmaşilor, ne punem nădejdea mai întâi în ajutorul lui Dumnezeu, Care, uneori, în chip minunat, schimbă comportamentul vrăjmaşilor noştri văzând multa noastră răbdare şi multa noastră credinţă. Există însă şi oameni care doresc repede răzbunarea, unii chiar scriu pe pomelnice numele vrăjmaşilor care-i supără şi cer lui Dumnezeu să-i pedepsească pe aceştia. În general, ei doresc ca vrăjmaşii lor să se schimbe prin pedepse grele trimise acestora de Dumnezeu. Desigur, e păcat mare să aducem la Sfântul Altar pomelnice prin care cerem tocmai lui Dumnezeu Cel Milostiv să pedepsească pe vrăjmaşii noştri, în timp ce în rugăciunile Bisericii nu se cere pedepsirea vrăjmaşilor, ci îndreptarea lor. Deşi purtăm numele de creştin, totuşi, când trecem prin necazuri pricinuite de vrăjmaşi, constatăm cât de mult trebuie să ne schimbăm noi înşine până ce ajungem să fim milostivi şi iertători ca Dumnezeu şi să putem iubi pe vrăjmaşii noştri.
Înţelegem, aşadar, că nu putem fi milostivi asemenea lui Dumnezeu, decât dacă cerem ajutorul Lui şi dacă ne gândim mai mult la greşelile noastre, decât la greşelile altora, rugându-ne astfel: Doamne, ajută-ne să fim milostivi precum Tu eşti milostiv (cf. Luca 6, 36), spre slava Preasfintei Treimi şi spre a noastră mântuire. Amin!

Predica de pe munte


Predica de pe munte
Fericirile
Vazand multimile, Iisus S-a suit in munte, a sezut si ucenicii Lui au venit la El. Si deschizandu-si gura, ii invata, zicand:
"Fericiti cei saraci cu duhul, ca a lor este imparatia cerurilor.
Fericiti cei ce plang, ca aceia se vor mangaia.
Fericiti cei blanzi, ca aceia vor mosteni pamantul.
Fericiti cei ce flamanzesc si inseteaza de dreptate, ca aceia se vor satura.
Fericiti cei milostivi, ca aceia se vor milui.
Fericiti cei curati cu inima, ca aceia vor vedea pe Dumnezeu.
Fericiti facatorii de pace, ca aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema.
Fericiti cei prigoniti pentru dreptate, ca a lor este imparatia cerurilor.
Fericiti veti fi voi cand va vor ocari si va vor prigoni si vor zice tot cuvantul rau impotriva voastra, mintind din pricina Mea.
Bucurati-va si va veseliti, ca plata voastra multa este in ceruri" (Mt. 5, 1-12).
Sfintenia Legii celei noi
"Sa nu socotiti ca am venit sa stric Legea sau proorocii; n-am venit sa stric, ci sa implinesc. Caci adevarat zic voua: Inainte de a trece cerul si pamantul, o iota sau o cirta din Lege nu va trece, pana ce se vor face toate.
Deci, cel ce va strica una din aceste porunci, foarte mici, si va invata asa pe oameni, foarte mic se va chema in imparatia cerurilor; iar cel ce va face si va invata, acesta mare se va chema in imparatia cerurilor.
Ca zic voua: Ca de nu va prisosi dreptatea voastra mai mult decat a carturarilor si a fariseilor, nu veti intra in imparatia cerurilor.
Ati auzit ca s-a zis celor de demult: Sa nu ucizi; iar cine va ucide vrednic va fi de osanda. Eu insa va spun voua: Ca oricine se manie pe fratele sau vrednic va fi de osanda; si cine va zice fratelui sau: netrebnicule, vrednic va fi de judecata sinedriului; iar cine va zice: nebunule, vrednic va fi de gheena focului.
Deci, daca iti vei aduce darul tau la altar si acolo iti vei aduce aminte ca fratele tau are ceva impotriva ta, lasa darul tau acolo, inaintea altarului, si mergi intai si impaca-te cu fratele tau si apoi, venind, adu darul tau (Mt. 5, 17-24).
Ati auzit ca s-a zis: Sa iubesti pe aproapele tau si sa urasti pe vrajmasul tau. Iar Eu va zic voua: Iubiti pe vrajmasii vostri, binecuvantati pe cei ce va blestema, faceti bine celor ce va urasc si rugati-va pentru cei ce va vatama si va prigonesc, ca sa fiti fiii Tatalui vostru Celui din ceruri; ca El face sa rasara soarele peste cei rai si peste cei buni si trimite ploaie peste cei drepti si peste cei nedrepti.
Caci daca iubiti pe cei ce va iubesc, ce rasplata veti avea? Oare nu fac si vamesii acelasi lucru? Si daca imbratisati numai pe fratii vostri, ce faceti mai mult? Oare nu fac si paganii acelasi lucru?
Fiti, dar, voi desavarsiti, precum, Tatal vostru cel ceresc desavarsit este" (Mt. 5, 43-48).
Faptele bune
"Luati aminte ca faptele dreptatii voastre sa nu le faceti inaintea oamenilor ca sa fiti vazuti de ei; altfel nu veti avea plata de la Tatal vostru cel din ceruri".
Milostenia
"Cand faci milostenie, nu trambita inaintea ta, cum fac fatarnicii in sinagogi si pe ulite, ca sa fie slaviti de oameni; adevarat graiesc voua: si-au luat plata lor.
Tu insa, cand faci milostenie, sa nu stie stanga ta ce face dreapta ta, ca milostenia ta sa fie intr-ascuns si Tatal tau, Care vede in ascuns, iti va rasplati tie".
Rugaciunea
"Cand va rugati, nu fiti ca fatarnicii carora le place, prin sinagogi si prin colturile ulitelor, stand in picioare, sa se roage, ca sa se arate oamenilor; adevarat graiesc voua: si-au luat plata lor.
Tu insa, cand te rogi, intra in camara ta si, inchizand usa, roaga-te Tatalui tau, Care este in ascuns, si Tatal tau, Care vede in ascuns, iti va rasplati tie.
Cand va rugati, nu spuneti multe ca paganii, ca ei cred ca in multa lor vorbarie vor fi ascultati. Deci nu va asemanati lor, ca stie Tatal vostru de cele ce aveti trebuinta mai inainte ca sa cereti voi de la El".
"Deci voi asa sa va rugati: Tatal nostru, Care esti in ceruri, sfinteasca-se numele Tau; vie imparatia Ta; faca-se voia Ta, precum in cer asa si pe pamant. Painea noastra cea spre fiinta da-ne-o noua astazi, si ne iarta noua gresealele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri; si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau. Ca a Ta este imparatia si puterea si slava in veci. Amin" (Mt. 6, 1-13).
Pocainta
"Cand postiti, nu fiti tristi ca fatarnicii; ca ei isi smolesc fetele ca sa se arate oamenilor ca postesc; adevarat graiesc voua: si-au luat plata lor.
Tu insa, cand postesti, unge capul tau si fata ta o spala, ca sa nu te arati oamenilor ca postesti, ci Tatalui tau, Care este in ascuns, si Tatal tau, Care vede in ascuns, iti va rasplati tie" (Mt. 6,16-18).
Dragostea
"Toate cate voiti sa va faca voua oamenii, asemenea si voi faceti lor, ca aceasta este Legea si proorocii" (Mt. 7, 12)
Smerenia crestina
"Intrati prin poarta cea stramta, ca larga este poarta si iata este calea care duce la pieire si multi sunt cei care o afla; si stramta e poarta si ingusta este calea care duce la viata si putini sunt care o afla.
Feriti-va de proorocii mincinosi, care vin la voi in haine de oi, iar pe dinauntru sunt lupi rapitori. Dupa roadele lor ii veti cunoaste. Au doara culeg oamenii struguri din spini sau smochine din maracini?
Asa ca orice pom bun face roade bune, iar pomul rau face roade rele. Nu poate pom bun sa faca roade rele, nici pom rau sa faca roade bune. Iar orice pom care nu face roade bune, se taie si se arunca in foc.
De aceea, dupa roadele lor ii veti cunoaste.
Nu oricine imi zice: Doamne, Doamne va intra in imparatia cerurilor, ci cel ce face voia Tatalui Meu celui din ceruri" (Mt. 7, 13-21).
Iubirea aproapelui
"Fiti milostivi, precum si Tatal vostru este milostiv (Lc. 6, 36). Ca de veti ierta oamenilor gresealele lor, ierta-va si voua Tatal vostru cel ceresc, iar de nu veti ierta oamenilor gresealele lor, nici Tatal vostru nu va ierta gresealele voastre (Mt. 6,14 1 5).
Cereti si vi se va da; cautati si veti afla; bateti si vi se va deschide, ca oricine cere ia, cel ce cauta afla, si celui care bate i se va deschide (Mt. 7,7).
Spusu-le-a Iisus si pilda aceasta: "Au doara poate orb pe orb sa calauzeasca? Oare nu vor cadea amandoi in groapa?
Nu este ucenic mai presus decat invatatorul sau, nici sluga mai presus decat stapanul sau. Destul este ca ucenicul sa fie ca invatatorul si slugii ca stapanul. Daca pe stapanul casei l-au numit Beelzebul, cu cat mai mult pe casnicii lui? (Mt. 10, 24—25).
Nu judecati, ca sa nu fiti judecati; caci cu judecata cu care judecati veti fi judecati, si cu masura cu care masurati, vi se va masura.
De ce vezi paiul din ochiul fratelui tau, si barna din ochiul tau nu o iei in seama? Sau cum vei zice fratelui tau: Lasa sa scot paiul din ochiul tau si iata barna este in ochiul tau?
Fatarnice, scoate intai barna din ochiul tau si atunci vei vedea sa scoti paiul din ochiul fratelui tau" (Mt. 7, 1-5)
Predica de pe Munte - Incheiere
"De aceea, oricine aude aceste cuvinte ale Mele si le indeplineste, asemana-se-va barbatului intelept care a cladit casa lui pe stanca. A cazut ploaia, au venit raurile mari, au suflat vanturile si au batut in casa aceea, dar ea n-a cazut, fiindca era intemeiata pe stanca.
Iar oricine aude aceste cuvinte ale Mele si nu le indeplineste, asemana-se-va barbatului nechibzuit care si-a cladit casa pe nisip. Si a cazut ploaia si au venit raurile mari si au suflat vanturile si au izbit in casa aceea, si a cazut. Si caderea ei a fost mare".
Iar cand Iisus a sfarsit cuvintele acestea, multimile erau uimite de invatatura Lui; ca ii invata pe ei ca Unul care are putere, iar nu cum ii invatau carturarii lor (Mt. 7, 24-29).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu