marți, 29 iulie 2014

CODUL ROŞU ŞI SFÂNTUL PROOROC ILIE TESVITEANUL ! SFÂNTUL PROOROC ILIE , ERA TARE TRIST ! APOI A TRECUT CERUL ,CU AL SĂU CAR DE FOC !

                                                          29 Iulie 2014 !

CODUL ROŞU , S - A ADEVERIT , ÎN MAI PUŢIN DE DOUĂ ZILE !
Poate AUTORITĂŢILE ROMÂNE, vor lua în serios toate câte scriu!
Toate sunt spre INFORMAREA LOR, si spre binele Semenilor nostri !
DUHUL CEL PREA SFÂNT , mi le spune pe toate ! Nu sunt de la mine !

duminică, 27 iulie 2014


CARUL DE FOC , VA PORNI ! SFÂNTUL PROOROC ILIE , TRIST ŞI ÎNGÂNDURAT ! CERUL , SE VA DEZLĂNŢUI ASUPRA PĂMÂNTULUI !

                                                                26  Iulie 2014 , ora 23,45 !

Iată dragilor că, în timp ce scriam la calculator, într-o clipă Cerurile se deschid , şi văd acolo Sus în Ceruri, unde eram şi eu, văd precum în această Iconiţă pe Sfântul  Prooroc Ilie Tesviteanul !
Aşa cu aceste veşminte ca în Iconiţa de mai jos, Sfântul Ilie stătea între norii, care făcuseră în jurul Lui, ca o Chiliuţă. 
                                    
Stătea aşezat pe Norii care-l ocroteau, si era tare trist şi îngândurat.
Sfântul Prooroc Ilie era viu, ca si in carne şi oase. Privea în jurul Său, mişca mâinile şi picioarele, dar şi stătea sprijinit în mâna dreaptă, ca un Om îngândurat. 
                            
                                                  
 Căci OM ,a fost Sfântul Ilie Tesviteanul, care a fost ridicat la ceruri cu tot cu trup, într-un Car de Foc. 
                             
                                                  
                 
                                                                     ..

Şi iată dragii mei, ce este întrebat de un glas,Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul :

                                        "Ce faci Ilie ?
(iar Sfântul ILIE  răspunde trist, foarte trist şi îngândurat ):
                                        Îmm! Ce să fac ? Stau şi eu aicea !"

Şi Îl văd stând trist şi tare îngândurat, asa ca şi în această Iconiţă : 
                      
                              

                  Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul

                                              Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul....

Apoi dragii mei, văd cum Cerul se face bleumaren , şi prin Norii acestui Cer, văd O Căruţă, UN  CAR  DE  FOC , cu mulţi cai în faţa CARULUI  de FOC. 
Şi Caii, erau dragilor tot de foc.
Acum, eram sub Bolta Cerească, şi vedeam Cerul negru-bleumaren şi prin Cer, printre norii negri, de la Apus la Răsărit trece în mare grabă ,ca şi fulgerul trece, CARUL  DE  FOC, cu multi cai în faţă,şi în Carul de foc, era Sfăntul Ilie ,cu veşminte de foc, si care ţinea în mâinile Sale , frâiele de foc, al Carului de foc, şi mâna caii de foc, cu viteza fulgerului. 
                                  
                                  ..

Sfântul Prooroc Ilie dragilor, era trist, deoarece trebuia să slobozească Cerurile ,din care ploile si furtunile ,vor cădea asupra Pământului.
Şi după ce a stat singur, acolo Sus, si S-a rugat la Dumnezeu, până la urmă ,Sfântul Ilie ,S-a suit în CARUL  SĂU de FOC, ce avea Cai de Foc, şi traversa Cerul,de la Apus la Răsărit, şi se făcuse un zgomot în Cer, care răsuna peste tot, şi care era cutremurător de înfiorător.  
SFÂNTUL  PROOROC  ILIE, era hotărât ! Trebuia să facă VOIA  LUI  DUMNEZEU.
Dragii mei, putem să schimbăm Mânia Lui Dumnezeu ,prin Rugăciunile noastre, prin fapte bune şi fapte de milostenie.
Putem să-L îmbunăm pe DUMNEZEU, mergând Duminica la Sfânta Biserică, şi nu la târg. Trebuie să ne deschidem sufletul şi inima în faţa Lui Dumnezeu, prin Sfânta Spovedanie.Trebuie sa avem grija de suflet, să-l curăţim prin Rugaciuni, prin Spovedanie curata, si apoi sa ne învrednicim a primi Sfanta şi Dumnezeiasca Împărtăşanie.
Chiar putem fratilor, ca sa schimbăm MÂNIA  LUI  DUMNEZEU, asupra noastra, s-o schimbăm în Dragoste şi în Iertarea păcatelor noastre. Nu este greu ! Sa luam doar cele 10  PORUNCI Dumnezeiesti si să le împlinim din dragoste si nu din frică. 
Unde alergăm noi toată viaţa ? Spre ce alergăm noi fraţilor ? Vă spun eu: alergăm ca să adunăm de toate, si când să ne bucurăm de ele, vedem că de fapt, am alergat o viaţă întreagă,dar...spre Moarte ! Căci asta ne asteaptă fratilor, la capătul drumului, al vieţii, Moartea trupului.
Şi atunci, nu vom mai avea timpul necesar, ca să ne curăţim sufletul de păcatele lăcomiei, de păcatele mândriei, si de toate păcatele ,care au întinat Lumina Lui Hristos din Sufletul nostru . Să ne trezim din aceasta stare fratilor ,  de a aduna Comori pe Pământ ,şi să începem chiar din această clipă ,ca să ne adunăm Comori în Cer, împlinind cu toată dragostea sufletească, PORUNCILE  LUI  DUMNEZEU.
                                                Cu dragoste, Maria.

Un comentariu:

  1. Comportamentul lui Ponta si a PSD-ului in general mi-aduce aminte de comportarea lui Ponta dupa prabusirea avionului in Apuseni:
    chefuia intr-un local din Bucuresti.
    Si este specificat clar in lege ca seful celulei de criza este prim-ministru.
    Acum are aceeasi reactie.

    Ganditi-va ca functia de presedinte inseamna si COMANDANT SUPREM AL FORTELOR ARMATE si daca alegem pe unul care nu si-a depasit conditia de aurolac de sub podurile din Paris (a povestit mama lui), ne meritam soarta.
    .

    RăspundețiȘtergere