marți, 13 mai 2014

SFÂNTUL POTIR, PE CERUL DE SOARE !

                                 20  August 2002 , ora 5,45 dimineaţa !

Eram trează deoarece, Dumnezeu are grijă întotdeauna ca să trimită Lumina Sa albă strălucitoare, ca să mă trezească.
Şi aşa , am în faţa ochilor închişi, un Cer ca de Soare !
Tot Cerul ,era numai O Lumină aurie, şi era foarte aproape de Pământ. Sus pe Cer ,pe Bolta Cerească ca din Soare au apărut 3 Sfinte Lucruri.
Vedeam pe Cerul ca de Soare, Sfântul Potir din care ni se dă Sfânta şi Dumnezeiasca Împărtăşanie  în Sfânta Biserică!

                             POTIRUL  SFÂNT !!!
                         
                           l


Piciorul Sfântului Potir, era exact ca în poză, iar interiorul Sfântului Potir avea o culoare mov deschis, aproape bleu !
Tot Cerul, era galben strălucitor ,ca de Soare.
Acest POTIR  SFÂNT , era în inima Cerului ! Cerul cu nori pufoşi, spumoşi, ca de Soare, s-a deschis ca o carte, şi în Cer în adâncul lui,vedeam POTIRUL  LUI  DUMNEZEU.
În stânga Potirului,mai la distanţă, era O TURLĂ gri,ascuţită la vârf, îngustă,iar în dreapta, la aceeaşi distanţă se afla o altă Turlă identică cu cea din stânga. Aproximativ , ca in aceasta din poza de mai jos.
Dragii mei, uimitor este ce am văzut pe Cerul ca de Soare !
Să avem grijă fraţilor, ca să privim şi în Sus, nu numai în jos spre pământ. De acolo de Sus, DUMNEZEU priveşte la noi, spre noi, dar noi nu avem ochi de ridicat spre Cerul Sfânt !
Noi privim numai la cele de jos, cele pământeşti , care sunt pulbere şi cenuşă. Numai Sufletul este cel care contează cu adevărat !
       Să adunăm în suflet, numai lucruri frumoase, numai Fapte Bune şi Dragoste infintă pentru Dumnezeu şi Maica Domnului şi pentru Aproapele nostru.
                                      Cu dragoste, Maria.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu