miercuri, 4 septembrie 2013

POTIRUL SFÂNT , A COBORÂT DIN CER , PÂNĂ LA MINE !

                                                   21  DECEMBRIE  2006 , ora 0,55 !

Încă nu mă culcasem la această oră; eram în camera mea şi în genunchi stând, mă rugam cu toată fiinţa mea, la BUNUL DUMNEZEU şi la MAICA DOMNULUI.
Brusc, ochii mi se-nchid fără voia mea, şi astfel văd UN CER de noapte, şi din CERUL albastru de noapte, coboară lin, UN NOR, alb strălucitor, ca de rouă.
Norul, a coborât până deasupra capului meu,apoi a venit în faţa mea, şi aşa văd, UN SFÂNT POTIR, ca şi acela din care primim SFANTA ŞI DUMNEZEIASCA ÎMPĂRTĂŞANIE, de la Preot, numai că,acesta era ca şi făcut din CRISTALUL cel mai scump, sau numai din bobiţe de rouă.
POTIRUL SFÂNT, îmi este adus, de O PUTERE DIVINĂ, nevăzută, în faţa mea, şi chiar aplecat puţin, spre mine, şi astfel văd că, are un lichid incolor, care este plin de bule ca din aer, sau ca atunci când punem ceva efervescent în apă.
Deci , privesc în interiorul POTIRULUI, văd că este plin, apoi NORUL alb stralucitor, se urcă tot la fel de lin, la CERUL SFÂNT, precum a apărut.
Dragii mei, nu aşteptaţi POSTUL, ca să vă puteţi vindeca sufletul cu SFÂNTA ŞI DUMNEZEIASCA ÎMPĂRTĂŞANIE ! Ci , postiţi 3 zile, apoi mergeţi să vă mărturisiţi şi să primiţi PREA SCUMP ŞI PREA SFÂNT ,TRUP ŞI SÂNGELE DOMNULUI nostru IISUS  HRISTOS.
Şi după doar câteva minute, un alt GLAS, strigă tare aşa ;

               " DORINŢA  I  S-A  ÎMPLINIT !
                  EU SUNT  IUDA CARIOTEANUL !
                   DE  VA LĂSA TOATE  CERURILE....."!

Şi iarăşi, UN ALT GLAS, care spune, cântă cu dragoste , aşa ;

             "SĂ  LĂUDĂM  NUMELE  TĂU....
              CUVINTELE  LOR ?
               LUMINĂ  DIN  LUMINĂ,
            DUMNEZEU  ADEVĂRAT...!
            FĂRĂ  ADÂNC ! DREPT  ADÂNCUL , E ÎNŢELEPCIUNE !"

Dragii mei, să lăudăm şi noi, cu toată inima noastră, NUMELE LUI DUMNEZEU ŞI AL MAICII SALE, ca să putem ajunge şi noi, mai uşor, în ÎMPĂRĂŢIA LUI DUMNEZEU.
                                 Cu dragoste, Maria

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu