vineri, 23 august 2013

ROMÂNIA !!! ROMÂNIA , SUB OCROTIREA PREA SFÂNTULUI DUH !

                                                  15  August  2005, dimineaţa !

Eram trează, dar îmi plăcea să mai stau în pat, ţinând ochii închişi.şi astfel văd UN CER de noapte, plafonul camerei mele, nu mai exista, parca se topise, cât ai clipi.
Sub plafon, adică în întuneric ,  deasupra patului meu, văd cu ochii închişi, UN  NORIŞOR , alb orbitor, sub formă ovală. Acest  NORIŞOR, alb, pufos şi orbitor de strălucitor, pulsa sub plafonul camerei mele, aşa precum pulsează o inimă.
Din NORIŞORUL ALB, se întind două ARIPI  mari, apoi în următoarea clipă, se transformă într-un PORUMBEL ALB, pufos ca fulgul de nea,şi de o strălucire orbitoare.
Zboară pe loc, în întunericul din camera mea, şi cu ARIPILE SALE, cu tot TRUPUL SĂU, formează HARTA  ROMÂNIEI, de acelaşi alb orbitor.
Acum, în locul PORUMBELULUI, al DUHULUI SFÂNT, străluceşte şi pulsează în  întuneric, HARTA ROMÂNIEI, ce a luat fiinţă, din PREA SFÂNTUL DUH !
Acum înţelegeţi, dragii mei, de ce se vorbeşte tot mai mult, de ROMÂNIA, ca fiind al doilea IERUSALIM, locul unde va veni pentru a doua oară , DOMNUL ŞI MÂNTUITORUL nostru IISUS  HRISTOS !
Să nu credeţi Fraţilor, că ridicarea CATEDRALEI  MÂNTUIRII  NEAMULUI , din BUCURESTI, ar fi un moft, o afacere sau vreo întâmplare. NU !  Această CATEDRALĂ, a fost concepută, numai cu VOIA LUI DUMNEZEU, ca O PORUNCĂ de la EL, urmând să fie SCARA, pentru urcuşul, spre ÎMPĂRĂŢIA SA !
Şi nici faptul că, eu sunt aici ,în ROMÂNIA, trăiesc aici, şi scriu cu PUTEREA LUI DUMNEZEU şi a DUHULUI SFÂNT, nu este o întâmplare. Ci, UN ADEVĂR, pe care vi-L împărtaşesc vouă tuturor , pentru ca şi voi, să cunoaşteţi cât mai mult din PUTEREA CREDINŢEI şi din VOIA LUI DUMNEZEU.
ROMÂNIA, ESTE ŞI VA FI ,GRĂDINA MAICII DOMNULUI, PRECUM ŞI...AL  DOILEA IERUSALIM., când IISUS HRISTOS , MÂNTUITORUL LUMII, va coborâ din CERUL SFÂNT, pe nori cu slava, înconjurat fiind, de SFINŢII SĂI.
Să cădem la PICIOARELE LUI, şi ale MAICII SALE, sa cerem iertare pentru păcatele noastre şi să mulţumim, pentru toate !
                                                           Cu dragoste, Maria

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu